“Investiile sunt utile pentru a nu creste numarul somerilor. Insa investiitiile trebuiesc facute intr-o ordine de prioritati, incepand de la justitie si infrastructura.”
Asta este o tema mult prea simpla pentru a mai exista confuzii de genul acesta, dar se pare ca ele inca exista. Asa ca o sa incerc o mica clarificare, cu ajutorul lui Henry Hazlitt, de la care am invatat acest lucru: e foartre simplu sa vezi oamenii care au de munca ca urmare a investitiilor pe care le face statul, si e la fel de usor sa te gandesti ca, daca statul nu ar mai face investitii, atunci ar creste somajul. Dar e mult mai greu sa iti imaginezi toti oamenii care si-au pierdut locurile de munca ca urmare a taxelor si impozitelor practicate de stat. Dar nu e imposibil. Daca investitiile publice nu se mai fac, iar complementar statul nu mai colecteaza taxele si impozitele din care si-ar fi acoperit acele cheltuieli, atunci mediul privat ar fi cu atat mai castigat, avand banii respectivi sa ii cheltuiasca pe ce considera el necesar, stimuland astfel cererea si, deci, oferind de munca altor oameni.
Iar investitiile publice mai prezinta un dezavantaj, si mai putin observabil. Oamenii care sunt implicati in investitiile publice, oferind capital uman acestor lucrari, nu mai pot fi angajati si in alte proiecte, mai profitabile, din care tara ar fi avut mai mult de castigat. Din acest motiv, in balanta neta, noi suntem mai saraci ca urmare a faptului ca statul, prin investitiile pe care le face, blocheaza acest capital uman in slujbe mai putin profitabile.
Deci, cu putina atentie si la efectele pe termen lung, asupra tuturor categoriilor de oameni, nu doar la cele pe termen scurt, asupra unui singur grup de oameni (cei care lucreaza pentru stat in cadrul investitiilor sale), putem vedea de ce investitiile facute de stat ne saracesc, in loc sa ne imbogateasca. Dar mai este o explicatie, data chiar de Keynes, prin intermediul multiplicatorilor calculati de el. Primul multiplicator arata cum creste bogatia neta a tari prin cheltuielile publice, si toata lumea s-a grabit sa ridice aceasta demonstratie (fundamental gresita) la rang de lege imuabila care permite statului sa faca orice cheltuieli, oricat de exorbitante si de inutile ar fi (asa cum propunea Krugman, ca statul, pe timp de criza, sa sape niste santuri mari, pentru a da de munca unor oameni). Dar acelasi Keynes, putin mai incolo, demonstreaza faptul ca, desi aceste cheltuieli aduc o crestere venitului national, tot ele destabilizeaza balanta de plati externe, ducand deci la o inrautatire. Dar lumea nu a mai citit pana acolo.
